Aşteptarea mea este una mare. Am întins o mână şi în cel mai scurt timp el trebuie să dea duă mâini pentru echipa naţională. Are nevoie de acest impuls. Pentru mine jucătorii care ajung la echipa naţională sunt jucătorii cei mai buni ai României şi aşteptările mele sunt mari. Simona Halep l-a uitat deja pe Toni Iuruc. Cu cine a fost surprinsă la o terasă din Capitală FOTO Este o problemă că avem mulţi jucători în străinătate şi care evoluează în ligile inferioare. Unii au probleme şi acolo să se impună şi asta nu-mi dă pace. Şi asta este una din problemele cele mai mari ale naţionalei. Despre grupă şi calificare, teoretic, în momentul de faţă avem şanse şi la locul 1. Doresc puncte, dar vreau ca atunci când tragem linie să rămânem cu speranţă.
Raportul tehnic al partidei de atunci spune totul despre ce s-a petrecut pe teren: Şuturi la poartă: 27-4, Şuturi pe poartă: 17-2, Cornere: 10-1. În încercarea disperată de a prind ecalificarea, Federaţia a încercat inclusiv motivarea albanezilor, care au primit câte un radio portabil şi trei metri de stofă, dar au fost incapabili să încurce RDG-ul. Acel 9-0 administrat Finlandei a rămas în istorie, dar n-a avut nicio valoare, calificarea fiind pierdută la meciul de la Helsinki, din 1972, unde România a făcut doar 1-1, avându-l pe Anghel Iordănescu o repriză pe gazon.
Gafeurul de serviciu s-a numit atunci Rică Răducanu, care în minutul 87 s-a aruncat pe o minge în propriul careu şi a stat pe ea până arbitrul a dictat lovitură liberă indirect pentru tragere de timp, în urma căruia finlandezii au egalat. Data: 14 octombrie 1973 Stadion: 23 August Spectatori: 30. 000 Au marcat: Liţă Dumitru (6), Marcu (8), Mircea Sandu (25, 65), Marcu (43), Dumitrache (45, 63), Pantea (55), Dudu Georgescu (81) Romania: Necula Răducanu - Lajos Sătmăreanu, Dumitru Antonescu, Ştefan Sameş, Augustin Deleanu - Cornel Dinu, Ion "Liţă" Dumitru - Nicolae Pantea, Mircea Sandu, Florea Dumitrache (75 Dudu Georgescu), Dumitru Marcu.
În 1973 am “măcelărit” Finlanda Până să se gândească totuşi la locul trei sau chiar la baraj, naţionala are prima şansă în cele două dispute din această săptămână. Primul adversar, Finlanda, este echipa pe care am învins-o la cel mai mare scor din istoria primei representative. Acum aproape 42 de ani, pe 14 octombrie 1973, România zdrobea Finlanda la Bucureşti, cu 9-0. A fost un meci cu mult cântec, deoarece acesta era scorul de care “tricolorii “ aveau nevoie pentru a se califica la CM 1974, însă el trebuia corelat cu un egal al Albaniei în compania Republicii Democrate Germane, lucru care nu s-a întâmplat. Finlandezii au venit atunci în excursie la Bucureşti, fiind plimbaţi prin baruri şi “omeniţi” cu balerine astfel încât nu încurce tentative României de a surclasa.
România e vineri, 23 septembrie, în direct la Antena 1 şi pe YouTube YouTube 7:46 YouTube DEAR Sport Acum o lună Acum o lună
LIVE ROMANIA VS FINLANDA - UEFA NATIONS LEAGUE 23 sept. 2022 — Partida, transmisă în direct la Antena 1, va fi condusă la centru de Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media ...
Din punctul meu de vedere, în iunie dezamăgirea personală a fost una mare, dar încrederea si aşteptările rămân la fel de mari si am argumente: în primul rând, sunt sigur că în iunie nu ne-am arătat potenţialul maxim, mai mult decât atât pot să spun că am avut şi neşansă, atât în afara terenului – am avut probleme cu mulţi jucători, dar şi în jocuri. Îmi doresc ca suporterii să vadă o altă naţională, cu mai multă determinare, cu mai multă ambiţie şi mai mult orgoliu. Îmi doresc consolidarea unei echipe naţionale care să aibe şansa reală pentru calificare la Campionatul European.
Finlanda - România 1-1 în Liga Națiunilor. Mai buni, dar 26 sept. 2023 — România – Finlanda se joacă de la ora 19:00. Bilete disponibile pe Mâine, 22 septembrie, ora 21:15: Croația – România, în direct pe Digi Sport ...
FINLANDA - ROMANIA LIVE - YouTube 5 iun. 2018 — sau ''Finlanda''?!?!?!?! 5 yrs. 1. Iulian Feraru. Suporter care se baga ▶️ Premiile GOPO în direct pe 25 aprilie ▶️ ...
Cine transmite la tv Finlanda-România, din grupele ... România U21 – Finlanda U21, scor 1-0. 17.10.2023 11:36, Gazeta de Sud. https Nu stochează informații personale în mod direct, ci se bazează pe identificarea ...
Trebuie să arătăm bine şi să schimbăm imaginea şi impresia lăsată în luna iunie. Aştept ca mâine să ne sacrificăm pentru rezultat! ”, a spus Iordănescu. El a precizaat că are aşteptări mari de la jucătorii care ajung la prima reprezentativă. „Observaţi că sunt convocaţi mulţi jucători care au format nucleul echipei naţionale sub 21 de ani sau la echipele mai mici ca vârstă.
Sport.ro - ACUM LIVE LA PRO TV: Romania - Finlanda! 19 sept. 2022 — Finlanda – România. Românii vor putea vedea în direct jocul. România său. Parteneri. Ego.ro. Olivia Steer, apariție WOW! Nu-i dai 47 de ani ...
Sunt la a treia acţiune cu echipa naţională şi am, în linii mari, un tablou complet asupra situaţiei. Am simţit că jucătorii încep să înţeleagă şi să-şi însuşească din dorinţele noastre, lucrurile pe care eu le doresc de la echipă – mental, tactic. Mai rămâne ca acest lucru ei să îl demonstreze şi pe teren şi trebuie să începem să arătăm ca o echipă care are aspiraţii cu şanse reale de calificare la turneul final.
Ca să fie sigură de calificare, România trebuie să obţină patru puncte din “dubla” cu Finlanda şi Feroe, doi adversari mult mai slab cotaţi, dar care au realizat rezultate surprinzătoare în această campanie, ambele învingând, spre exemplu, pe terenul Greciei. Calificarea s-ar putea obţine şi de pe locul al treilea din grupă, dar pentru asta e nevoie de un joc al rezultatelor favorabil. După cum se ştie, la euro 2016 merg direct primele două clasate din fiecare grupă, plus cel mai bun loc trei, restul echipelor clasate pe această poziţie urmând a juca la baraj. În stabilirea celui mai bun loc trei nu se iau în calcul rezultatele cu ultima clasată.
El a precizat că selecţionerul Edward Iordănescu nu trece printr-un moment bun, cu siguranţă. “E un moment delicat. Nici nu cred că e învăţat cu astfel de momente. E important şi ce vrea FRF, să tot schimbăm antrenorii pe bandă rulantă nu cred că este benefic. Jucătorii sunt aceiaşi. Poate trebuie să îi dăm încredere lui Edi, dar depinde ce motivaţie are şi el. Cu siguranţă nu e un moment plăcut. Cred că FRF nu este fericită cu astfel de rezultate, presiunea este foarte mare, dar trebuie să construim şi să avem răbdare”, a adăugat Mutu. FINLANDA- ROMANIA LIVE VIDEO ONLINE STREAMING Antena 1. Naţionala României joacă, astăzi, la Helsinki, cu reprezentativa Finlandei, în penultimul meci din Liga Naţiunilor.
FINLANDA- ROMANIA 1-1, tricolorii rămân pe ultimul loc în 17 oct. 2023 — FINAL: România U21 - Finlanda U21 1-0 (M. Ilie '90+7). Min. 90+8: Final de meci la Sibiu!
Zboruri ieftine (100 €) din România către Finlanda în 2023 17 oct. 2023 — Grameni este scos din teren de Daniel Pancu, iar în locul său intră Burnete. Laurențiu Reghecampf, făcut praf, în direct pentru o decizie ...
Faptul că sunt comentarii despre anumiţi jucători, vor fi mereu. Sunt lucruri fireşti. Pot să vă spun că toţi aceşti jucători care lipsesc au porţile deschise la echipa naţională. Florinel Coman este un jucător care poate ajuta România, este un jucător care vine după o perioadă foarte grea şi pe care îl cunosc foarte bine. Este o mână întinsă din partea mea către Florinel Coman.
45. La finalul etapei de luni, câştigătoarea grupei va promova în Liga A şi echipa de pe locul 4 va retrograda în Liga C. Fostul internaţional Adrian Mutu a afirmat, vineri seară, că per ansamablu meciul României cu Finlanda a fost unul bun, însă el a precizat că tricolorii au intrat timoraţi, ceea ce reprezintă o problemă.
Nationala Romaniei de Fotbal Feminin 24 sept. 2022 — Partida dintre Finlanda și România, penultima din Nations League pentru ”tricolori” s-a încheiat cu scorul de 1-1.